Prima        Contact        Harta
 Facebook        Youtube         Flux RSS              

Ministrul Georgeta MINCU s-a întâlnit cu Ambasadorul Letoniei la Chișinău

Published on: V, 08/16/2019 - 14:49

Chișinău, 16 august 2019

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Georgeta MINCU  și Ambasadorul Letoniei la Chișinău, Uldis Mikuts, au discutat, în după amiaza zilei de ieri, despre cooperarea bilaterală în domeniile de gestiune ale ministerului și posibilitățile de extindere a colaborării pentru dezvoltarea agriculturii și dezvoltării rurale din țara noastră.

 

Printre domeniile de interes comun, discutate de oficiali, au fost nominalizate: dezvoltarea turismului rural în scopul dezvoltării durabile a localităților rurale,  oportunitățile de dezvoltare prin programul LEADER, etc.

 

Doamna ministru a apreciat suportul Letoniei în parcursul european al țării noastre și și-a exprimat interesul pentru realizarea schimbului de informații, consultanță și experiență, atât în elaborarea și armonizarea cadrului legal, cât și  consolidarea terenurilor agricole, dezvoltarea sistemului de subvenționare,   promovarea exportului de produse agricole pe piața UE.

 

La rândul său, ambasadorul Uldis Mikuts a declarat că Letonia este un prieten al țării noastre și că va susține în continuare cursul european al Republicii Moldova, precum și va împărtăși din experiență în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale și protecției mediului.