Prima        Contact        Harta
 Facebook        Youtube         Flux RSS              

În Republica Moldova ar putea fi creat un laborator modern pentru devirusarea culturilor horticole

Published on: M, 05/08/2019 - 14:48

Ministrul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc împreună cu reprezentanții Institutului Științifico–Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare, precum și producătorii autohtoni de material săditor pomicol din țară, au discutat despre necesitatea creării unui nou laborator de virusologie modern pentru devirusarea culturilor horticole. Discuțiile au fost purtate în cadrul unei ședințe de lucru ce s-a desfășurat, ieri, la minister.

 

”Un laborator nou, modern de virusologie are menirea să asigurare competitivitatea materialului săditor pomicol autohton pe piețele interne și externe, prin crearea materialului de înmulțire pomicol, liber de viruși, bacterii, microplasme și de valori biologice înalte”, a subliniat în cadrul discuțiilor ministrul Nicolae Ciubuc.

 

În cadrul discuțiilor au fost abordate întrebările ce țin de finanțarea proiectului, identificarea suprafeței de teren destinat construcției laboratorului cu toate componentele, precum și provocările producătorilor de material săditor: nerespectarea distanțelor de cultivare din pepinieră, dar și până la alt teren, randamentul scăzut a unor varietăți de pomi altoiți de talie mică, randamentul scăzut al soiurilor de import, în special cele de alun, importanța și posibilitatea substituirii importului de material săditor cu producție autohtonă de calitate superioară.

 

Cei prezenți au propus modificarea modului de repartizare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural și aprobarea Normei privind producerea, controlul, certificarea și comercializarea materialului de înmulțire și de plante fructifer, pentru a stimula investițiile în producerea materialului săditor de calitate.

 

În finalul întrunirii, ministrul Nicolae Ciubuc a dat asigurări că MADRM va totaliza problemele discutate și va elabora o foaie de parcurs pentru  soluționarea acestora.”Pentru intensificarea procesului de creare a unui laborator de virusologie, vor fi  întreprinși pași concreți pe termen scurt. Vom intensifica discuțiile cu Agenția Proprietății Publice pe marginea identificării terenului destinat construcției complexului laboratorului. De asemenea, vom discuta cu reprezentanții proiectului Livada Moldovei pe marginea obținerii finanțării pentru construcția laboratorului și elaborarea propunerilor de modificare a cadrului normativ, conform necesităților de dezvoltare a sectorului”, a precizat ministrul Nicolae Ciubuc.

 

Date de contact:

Direcția Politici de Producție, Procesare și Reglementare a   Calității Produselor de Origine Vegetală

0 22 204 - 514