Ministrul Agriculturii, Dezvoltării, Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, a vorbit despre importanța fluviului Nistru și a îndemnat cetățenii să manifeste atitudine responsabilă față de fluviu, în cadrul unui eveniment public consacrat Zilei Nistrului. Evenimentul a fost organizat week-end-ul trecut, la Vadul-lui-Voda, sub genericul “Nistru pentru toți”.
În discursul său, Ministrul Nicolae Ciubuc s-a referit la importanța fluviului Nistru, pentru cetățenii și întreaga noastră țară: “Fluviul Nistru constituie un patrimoniu natural unic, un ecosistem caracterizat prin prezenţa unei bogate biodiversități, are o însemnătate din punct de vedere economic, social, istorico-cultural, dacă ne referim la economic are şi un rol vital, care asigură populația cu apă calitativă, dar și necesitățile sectoarelor economiei, cum este agricultura, industria. Suntem conștienți că există numeroase provocări şi probleme, dar totodată avem şi multe oportunități, care pot fi și trebuie valorificate. Prin colaborare, implicare sub toate aspectele, atitudine responsabilă față de fluviul Nistru, putem asigura gestionarea durabilă şi corespunzătoare a acestuia”.
Totodată, oficialul a menționat că evenimentul din acest an are drept scop consolidarea colaborării dintre autorități, instituții, cetățeni pentru a spori conștientizarea asupra importanței fluviului Nistru pentru țara noastră, precum și împărtășirea bunelor practici în gestionarea integrată a resurselor de apă.
Fluviul Nistru, cu izvorul în munții Carpați la altitudinea de 911 m, are o lungime totală de 1350 km și este cea mai importantă arteră acvatică a țării, pe teritoriul căreia lungimea cursului de apă (Naslavcea–Palanca) este de 636 km. Nistru alimentează cu apă potabilă circa 80% din populația țării şi 99% din populația mun. Chişinău. Cu o suprafață totală de peste 72,1 mii km², bazinul Nistrului, în limitele țării, are o suprafață de 19,2 mii km², sau 26,5% din teritoriul total al bazinului. Resursele de apă ale bazinului Nistru în limitele teritoriului Republicii Moldova sînt evaluate la 10 700 mil. m3, din acest volum, mai puțin de 30% se formează pe teritoriul țării.
Evenimentul, organizat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în cooperare cu Agenția Austriacă de Dezvoltare și Biroul de Cooperare a Elveției, PNUD Moldova, precum și proiectul GEF „Consolidarea cooperării transfrontaliere și gestionarea integrată a resurselor de apă în bazinul fluviului Nistru” susținut de OSCE”, a reunit reprezentanți ai autorităților publice centrale, partenerilor de dezvoltare, corpului diplomatic, instituțiilor de resort din Ucraina, autorităților publice locale, ONG-uri de mediu.
Date de contact:
Direcția politici de management integrat al resurselor de apă
























