21 august 2021, Chișinău – Din 20 august curent, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, are un nou Secretar de Stat, numit de Guvern, în cadrul ședinței cabinetului de miniștri din 19 august 2021.
Este vorba despre Vasile ȘARBAN, care va fi responsabil de politicile în domeniul agriculturii și care deține o experiență de muncă în domeniu de peste 15 ani, timp în care a acumulat experiență, a dat dovadă de profesionalism și a fost promovat în mai multe funcții de conducere în cadrul autorităților publice centrale responsabile de politicile în domeniul agriculturii. În același timp, s-a implicat plenar în activități didactice și de cercetare la Universitatea Agrară de Stat din Moldova, fiind licențiat în drept și în domeniul horticulturii.
Cariera profesională în serviciul public a început-o în anul 2007, fiind specialist principal al Direcţiei Fitotehnie, Semenologie, Horticultură şi Pepenierit din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova.
Din anul 2017 și până în prezent, Vasile ȘARBAN a fost șef al Direcției politici de producție, procesare și reglementare a calității produselor de origine vegetală în cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
Din 2018 își continuă studiile superioare de doctorat la Universitatea Agrară de Stat din Moldova, la Catedra de Horticultură. Deține două titluri de master în Științe Agricole și în Management.




