Prima        Contact        Harta
 Facebook        Youtube         Flux RSS              

Astăzi, marcăm “Ziua Internațională a Pădurilor”

Published on: M, 03/21/2018 - 14:08

Astăzi,  la nivel mondial este marcată “Ziua Internațională a Pădurilor”. Cu această ocazie la Chișinău, s-a desfășurat o masă rotundă cu genericul “Pădurea și dezvoltarea durabilă a orașelor”, unde au participat specialiști din ramura silvică, ONG-uri, reprezentanții instituțiilor de resort, iar principalul subiect de discuție a fost provocările din domeniul silvic. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în comun cu Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice și  Agenției “Moldsilva”.  

 

Prezent la eveniment, Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici a remarcat în mesajul său de salut, că pledează pentru consolidarea potențialului pădurilor naturale existente și pentru stoparea degradării acestora.  

 

”Pădurile sunt printre puținele bogății naturale de care dispune țara noastră. În prezent, cu părere de rău, pădurile din țara noastră sunt puțin peste 11 % din suprafață, acest lucru ar trebui să ne pună în gardă și să luăm atitudine, pentru că în statele europene pădurile acoperă aproape 45 % din suprafața continentului. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului pledează pentru consolidarea potenţialului pădurilor naturale existente, suntem pentru stoparea degradării acestora, conservarea, regenerarea şi reconstrucţia ecosistemelor forestiere, prin îmbunătățirea legislației şi de gestionarea eficientă a resurselor silvice. Cunoaștem cu toții că una din provocări, cu care se confruntă  sectorul forestier sunt defrișările ilicite, construcțiile ilegale. Pentru a extinde suprafețele acoperite cu vegetație forestieră și majorarea gradului de împădurire a teritoriului, ne propunem să  mărim creștem cifrele de la 11% la 15%, prin implementarea Strategiei de mediu pentru anii 2014-2023 şi a Planului de acțiuni. Acțiunile Strategiei prevăd  majorarea suprafețelor de împădurire cu circa 130 mii ha”, a subliniat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici, în mesajul de debut al evenimentului.   

 

 La rândul său, directorul Agenției “Moldsilva”, Ion Haralampov, a reiterat faptul că această zi este o oportunitate de creștere a nivelului de conștientizare a societății privind rolul şi importanța pădurilor în viața de zi cu zi. Scopul scontat este de a determina crearea şi întărirea angajamentului fiecăruia dintre noi pentru realizarea gestionării durabile a pădurilor în toate țările lumii, inclusive Republica Moldova.

 

În cadrul întrunirii au fost abordate subiecte precum: „Pădurile din Republica Moldova, starea actuală, indicatori cantitativi și calitativi”; „Zonele forestiere pentru recreere aferente municipiului Chișinău: probleme curente și perspective”; „Resursele forestiere mondiale”.

 

La finalul evenimentului reprezentanții mass media, care susțin dezvoltarea sectorului forestier național prin promovarea tematicii și subiectelor în articolele de presă și printr-o colaborare eficientă cu Agenția “Moldsilva” și entitățile silvice.

 

Amintim că  “Ziua Internațională a Pădurilor” este marcată, la nivel mondial, în fiecare an, la 21 martie. Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția A/RES/67/200 din 21 decembrie 2012, prin care a declarat aniversarea acestei zile, cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra conservării, gestionării și dezvoltării tuturor tipurilor de păduri, în beneficiul generațiilor prezente și viitoare. Tema din anul curent propusă pentru discuţii vine să evidenţieze rolul important pe care îl au pădurile în dezvoltarea durabilă a urbelor și oraşelor care cuprind un spectru larg de chestiuni de la atenuarea exceselor termice, a schimbărilor climatice, stocarea energiei şi reducerea poluării fonice şi pînă la securitatea alimentară, reducerea îmbolnăvirii oamenilor.

 

21 martie 2018 

Serviciul informare și comunicare cu mass media  al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului