Prima        Contact        Harta
 Facebook        Youtube         Flux RSS              

Pe principalele trasee urbane din Republica Moldova vor fi instalate 14 staţii de încărcare a automobilelor electrice

Published on: M, 10/03/2018 - 16:37

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului apreciază și salută parteneriatul dintre Fondul pentru Eficiență Energetică şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), ce va facilita instalarea pe principalele trasee urbane din Republica Moldova a 14 staţii de încărcare a automobilelor electrice.  

 

”Gazele de eșapament conțin oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), SO2, CO2, compuși organici volatili, particule încărcate cu metale grele (plumb, cadmiu, cupru, crom, nichel, seleniu, zinc), ce împreună cu praful de pe carosabil pot provoca probleme respiratorii, boli cardiace. Nocivitatea gazelor de eșapament este mai mare în zonele de concentrare mare a populației, în special în orașe. În același timp, prezența metalelor grele în gazele de eșapament afectează calitatea solului și a apelor, habitatele naturale ale florei și faunei. Solul se contaminează cu diferite tipuri de deșeuri, în locurile de parcare, cu produse petroliere provenite în urma scurgerilor ca rezultat al unor defecțiuni ale autovehiculelor, precum și cu diferite substanțe provenite din accidente rutiere. În acest context, apariția unor stații de încărcare a automobilelor electrice pe traseele țării va spori utilizarea automobilelor non-poluante”, a menționat, consultantul principal al Secției politici de aer și schimbări climatice, Victoria Jacot, în contextul lansării proiectului finanțat de PNUD Moldova.

 

Proiectul e preconizat a fi finalizat în primăvara anului 2019. Inițial va fi elaborat un studiu de fezabilitate pentru a identifica locațiile stațiilor de încărcare, proces ce va fi realizat în strânsă consultare cu sectorul privat și autoritățile publice naţionale şi locale. De asemenea, va fi identificat şi aplicat un mecanism financiar atractiv pentru achiziţia şi gestionarea staţiilor de încărcare a automobilelor electrice, fiind dezvoltat şi un sistem de facturare. La fel, urmează a fi ajustat cadrul legal în vederea racordării acestuia la standardele UE, precum şi a stimulării utilizării vehiculelor electrice în Moldova.

 

Suma totală a proiectului este de 4 mln lei, dintre care 2 mln lei sunt oferiţi de Fondul pentru Eficienţă Energetică. PNUD Moldova, la rândul său, îşi asumă angajamentul de a investi aceeași sumă de bani, inclusiv prin cofinanțări ale sectorului privat. Activitatea va fi gestionată de Proiectul „Oraşe verzi durabile”, implementat de PNUD Moldova și finanțat de Facilitatea Globală de Mediu (GEF).

 

În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 54 automobile totalmente electrice şi 5 staţii de încărcare, toate în Chişinău. În total, în 2017 în ţară erau 938.058 autovehicule, marea majoritate fiind mai vechi de 11 ani. 14% din volumul total de emisii de gaze cu efect de seră revine sectorului transporturilor.

 

În multe țări ponderea automobilelor electrice depășește deja 1% din cuantumul total al vehiculelor. Pentru Moldova, o cotă de 1% ar însemna 10.000 de vehicule electrice.

 

 

goo.gl/SoCjyr